Bihorul Beiuș, remiză de caracter cu Minaur Baia Mare! George Zima: „Sunt mândru de dorința jucătorilor”

Băieții noștri au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida disputată pe teren propriu împotriva formației Minaur Baia Mare, în etapa a IX-a a Ligii a III-a, Seria a VIII-a. Bihorul Beiuș a obținut un punct important în urma unui joc în care organizarea tactică, disciplina și efortul colectiv au avut un rol esențial.

În fața unui adversar cu obiective importante în acest sezon, echipa noastră a răspuns printr-o prestație solidă din punct de vedere defensiv. Deși Minaur Baia Mare a avut inițiativa în anumite momente, băieții noștri au reușit să contracareze jocul adversarilor și să păstreze poarta intactă pe toată durata întâlnirii.

Rezultatul confirmă munca depusă de jucători și staff în pregătirea partidelor, iar Bihorul Beiuș ajunge la două etape consecutive fără gol primit, în confruntări cu formații care își propun obiective importante în campionat.

La finalul partidei, președintele clubului, Silviu Odobasianu, și-a exprimat aprecierea pentru echipă și staff, subliniind progresul formației și capacitatea acesteia de a se ridica la nivelul adversarilor.

„Mândru de băieții noștri și de staff, suntem acolo unde vorbeam în vară să fim. O echipă care demonstrează că adversarul trebuie să își facă probleme în momentul în care întâlnește Beiușul. Am demonstrat că și o echipă mică, cu un buget considerabil mai mic decât adversarii, prin muncă și profesionalism, poate să facă față oricărui adversar.”

Antrenorul nostru, George Zima, a evidențiat la rândul său efortul jucătorilor și respectarea planului tactic stabilit înaintea întâlnirii.

„Astăzi a fost despre baza valorilor pe care am reușit să le și demonstrăm în teren, pasiune și efort. Sunt mândru de dorința jucătorilor de a arăta că, odată intrați pe teren, bugetele nu mai au o valoare atât de mare ca în calculele hârtiei de dinaintea unui joc.

Am oferit o partitură tactică defensivă așa cum ne-am dorit, jucătorii s-au autodepășit din acest punct de vedere, iar pe tranzițiile ofensive am arătat bine până la o eventuală ultimă decizie. Dacă reușeam să dăm valoare mai mare acestor momente de joc, puteam să obținem mai mult.

E a doua etapă consecutivă în care nu primim gol împotriva unor adversari cu obiective de promovare și acest fapt ne dă încredere că vom avea un cuvânt de spus în ierarhia finală a campionatului.”

Primul 11: Bodea – Mocuța, Țurcan, Rus, Popa, Maghiar, Jurcuț, Yuh, G. Cherman, Nai, Ghiran.

Au mai intrat: Bercea, Hebriștean, Matiuța, Degău și Vultur.

Un punct obținut prin muncă, disciplină și unitate, care confirmă că Bihorul Beiuș poate pune probleme oricărui adversar. Continuăm să muncim cu aceeași determinare și să demonstrăm pe teren că spiritul echipei poate face diferența!

Hai, Beiușu’!

Vezi mai mult